Aqua Carpatica Flavours a participat la Mobu Art, cea mai nouă platformă de artă contemporană din zona Europei Centrale și de Est. La  care a expus pe lângă galerii, spații artist run, grupări de artiști independenți dar și emergenți. “Suntem încântați că am luat parte la prima ediție, alături de noua noastrăAfla mai multe

Fundația Alexandrion a transmis de 1 iunie un mesaj de susținere a generațiilor tinere. “Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, sărbătorim drepturile, bucuria, inocența și potențialul copiilor din întreaga lume. Ştim că viitorul nostru se află în mâinile generațiilor tinere, așa că ȋncercăm să-i susţinem, ȋn drumul lor spreAfla mai multe

Carpathian Single Malt Whisky a ajuns în Ţara soarelui de la miezul nopții, Norvegia, alături de vinurile din portofoliul Alexandrion Group, unde participă la două evenimente speciale, în cadrul cărora vizitatorii îl pot degusta. Toți producătorii participanți sunt originari din România, Republica Moldova și Ucraina. Evenimenul, care a avut locAfla mai multe

Ionel Dănciulescu a jucat în demonstrativul dintre naționalele de fotbal ale jurnaliștilor din România și Republica Moldova, care s-a disputat la sala Alexandreea din Capitală. Victoria a revenit jurnaliștilor din Republica Modova, cu scorul de 9-5, în partida arbitrată de Sorin Uțică. Ionel Dănciulescu și delegația jurnaliștilor din Republica Moldova au primitAfla mai multe

Devenită deja o tradiție în ceea ce privește competiția UBtalks, colaborarea Universității din București cu Aqua Carpatica continuă și în 2023. Pentru cea de-a X-a ediție a concursului, Aqua Carpatica oferă trei premii în valoare totală de peste 3.500 de lei pentru cele mai inovative, clar prezentate și originale proiecte. Îndrăznește să câștigi cu proiectulAfla mai multe

Liderul mondial pe piața de accesorii de călătorie a intrat recent și pe piața din România. Astfel, românii care adoră vacanțele își pot achiziționa cele mai ingenioase accesorii de călătorie chiar din țara natală. Travel Blue Group a fost înființat la Londra în 1987, iar în acest moment este prezentAfla mai multe