Balkan Pharmaceuticals, un lider recunoscut în industria farmaceutică, își extinde prezența în România prin deschiderea unei noi unități de producție la Pașcani. Această investiție strategică vine ca parte a angajamentului companiei de a sprijini sănătatea și bunăstarea consumatorilor din România și din regiunea balcanică, contribuind la dezvoltarea economică locală șiAfla mai multe

Naționala jurnaliștilor români a avut inscripționat pe tricouri sigla podcastului Business Philosophy la turneul din Batumi (Georgia) – Kote Makharadze Cup 2024. Competiție unde jurnaliștii tricolori au concurat alături de naționalele similare ale Georgiei, R. Moldova, Germaniei, Armeniei, Ungariei, Lituaniei și Azerbaidjanului. Competiția a fost câștigată de naționala Republicii Moldova,Afla mai multe

Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la JO Paris, a fost invitata lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. 00:03 – Ana arată medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice de la Paris, ediția 2024 00:01:10 – Controlul emoțiilor al Anei 00:02:10 – Procedee de mental coaching aplicate înanite de concursuri și laAfla mai multe

Academia Victor Hănescu și-a completat echipa cu o achiziție de marcă, antrenorul ucrainian Igor Bobkov. Originar din Ucraina, acesta și-a început cariera de tenisman de performanță încă din anii 197o- când a jucat pentru Uiunea Sovietică. Mai târziu, Igor a antrenat sportivi ATP și WTA din întreaga lume. „Zi deAfla mai multe

Naționala de fotbal a jurnaliștilor români va participa la cea de a XIV-a ediție a Turneulului Internațional Media, care va avea loc în perioada 11 – 16 noiembrie aprilie, în Sharm El Sheikh (Egipt). Ziariștii tricolori, care sunt sprijiniți de Aqua Carpatica și Clubul Media Business, vor participa la competiția careAfla mai multe

Alexandrion Group, parte din Nawaf Salameh Family Office, a premiat excelenţa în sport în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion 2024, organizată pe 10 octombrie în Bucureşti. Intitulat sugestiv “Promisiunea” evenimentul a fost dedicat recunoașterii tinerilor sportivi cu vârste până la 21 de ani cu performanțe remarcabile în 10 discipline sportive: kempo,Afla mai multe

Alexandrion Group, parte din Nawaf Salameh Family Office, a premiat excelenţa în sport în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion 2024, organizată pe 10 octombrie în Bucureşti. Intitulat sugestiv “Promisiunea” evenimentul a fost dedicat recunoașterii tinerilor sportivi cu vârste până la 21 de ani cu performanțe remarcabile în 10 discipline sportive: kempo,Afla mai multe

https://www.youtube.com/embed/KPxdC9qczAo?feature=oembed Cătălin Munteanu a vosrbit în cadrul podcastului Business Philosophy moderat de Romeo Chiriac despre importanța programelor de mental coaching pentru fotbaliști, informează businessphilosophy.ro. Sumar: SUMAR: 00:00 – Despre controlul emoțiilor pe care l-a arătat pe toate terenurile de joc pe pe care a activat, ca fotbalist, ca antrenor, la podcasturi, etc. “M-amAfla mai multe