Fundaţia Alexandrion le aduce iubitorilor sportului povești motivaționale în exclusivitate cu personalităţi ale sportului românesc. Cei mai buni sportivi urcă în fiecare an pe scena Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gală din România, care răsplăteşte campionii sportului şi se bucură de aplauzele şi recunoaşterea celor pe care ȋi reprezintă cuAfla mai multe

Din 26 iunie, în premiera absolută in Romania, un teren de padbol a fost instalat in interiorulul unui mall! Este vorba despre Electroputere Mall Craiova, care pe toata perioada campionatului european, oferă un spectacol sportiv inedit, organizat împreuna cu Asociatția Română de Padbol, informează Revista Sport Magazin! Weekendul  3-4 iulie aAfla mai multe

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33  l-a avut ca invitat special pe Prof. Dr. Caius-Codruţ Sarafoleanu – Doctor în Științe Medicale, șeful Clinicii O.R.L. Spitalul Clinic „Sfânta Maria”din București, șeful Disciplinei O.R.L. Facultatea de Medicină Dentară, București și profesor asociat al Universității de Medicină din Chișinău, informează businessphilosophy.ro. Prof. Dr.Afla mai multe

Premiul pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, oferit de Aqua Carpatica a fost câștigat de Diana Cavallioti pentru rolul Liliana Calomfir din filmul „5 minute”. Este al doilea trofeu Gopo câștigat de actrița Diana Cavallioti, informează businessphilosophy.ro. Marți, 29 iunie, la Amfiteatrul Mihai Eminescu din București, cea de-a XV-aAfla mai multe

Naționala de fotbal a jurnaliștilor, campioană olimpică en-titre, va disputa un meci amical, joi 1 iulie, de la ora 19:00, pe Centrul Național din Buftea, cu selecționata similară a procurorilor, care se pregătește pentru World Cup for Lawyers din Braga (Portugalia), informează Revista Sport Magazin. Tricolorii jurnaliști au cucerit recent primaAfla mai multe