Padbol, un sport care confirmă, susținut de Alexandrion Group. Cupa României 2022

Alexandrion Group, unul dintre cei mai mari sustinatori ai sportului românesc, si al unor mari echipe de fotbal precum Petrolul Ploiești, CS Universitatea Craiova și in curand Hermannstadt, este recunoscut și ca un descoperitor de tinere talente. Dintre acestea, majoritatea au confirmat la cel mai inalt nivel, precum David PopoviciBianca Costea, și mulți alții.

Însa Alexandrion Group a descoperit cu câțiva ani în urmă și un sport la inceput de drum, a carui perspectivă, la fel ca și pe cea a campionilor mondiali.  Este vorba de padbol, un sport pe cat de dinamic, pe atat de spectaculos, și pe care Alexandrion Group îl susține de peste 3 ani.

De atunci padbol a crescut prin numeroasele circuite naționale organizate, dar și participari internaționale, fiind astazi una dintre cele mai tinere federații sportive avizate de Ministerul Sportului.

În weekendul 16-17 septembrie, terenurile de padbol din incinta Complexului Sportiv Național “Lia Manoliu” vor gazdui cea de-a doua ediție a Cupei României la Padbol, sprijinită ca întotdeauna și de Alexandrion Group.

La startul competiției se vor alinia 24 de echipe, venite, din pasiune pentru padbol, chiar și din cele mai indepărtate colțuri ale țării.

Ziua de vineri, de la ora 9.00 și pâna seara tarziu este dedicată meciurilor din grupe. Cele mai bune echipe se vor califica pentru fazele finale, ce se vor disputa sâmbătă, 17 septembrie, și care vor stabilii Campioana României 2022.

Intrarea la terenuri este liberă pentru toți iubitorii sportului, în special ai fotbalului, având posibilitatea să simtă îndeaproape dinamismul jocului de padbol și spiritul de competiție.