Universitatea Craiova îşi păstrează un partener de tradiție, Alexandrion Group!

Universitatea Craiova şi compania Alexandrion Group au încheiat un parteneriat de cursă lungă încă din sezonul competițional 2015-2016. Iar pentru acest sezon au semnat o nouă înţelegere, contractul fiind prelungit pentru încă un an competiţional. Având drept referință valoarea colaborărilor de tradiție.

În acest moment, Alexandrion Group susţine activ două echipe de fotbal din România: Universitatea Craiova și Petrolul Ploieşti. În domeniul sportiv, cei de la Alexandrion Group au fost si sunt implicati în mod consecvent. Atât prin susţinerea unor prestigioase echipe de handbal şi fotbal, cât şi a altor sporturi. Precum ciclismul, baschetul 3×3, voleiul, rugbyul sau padbolul.

Alexandrion Group a avut de-a lungul timpului parteneriate atât cu echipe de handbal (U Alexandrion Cluj și CSA Steaua Alexandrion). Cât şi cu echipe de fotbal (Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnica Timișoara, Petrolul Ploieşti. Concordia Chiajna, Universitatea Cluj, Metaloglobus București, Unirea Urziceni. Steaua București și Dinamo București). Unele dintre aceste parteneriate se derulează şi ȋn prezent.

Fundația Alexandrion a sprijinit și Comitetul Olimpic Sportiv Român, la trei Olimpiade, organizate la Atena, Londra și Beijing. Aceasta organizează Gala Trofeele Alexandrion, eveniment ajuns la cea de-a șaptea ediţie. Prin care doreşte contribuirea la susţinerea şi recompensarea valorilor sportive din România. Trofeele Alexandrion reprezintă cea mai importantă gală a sportului românesc. Cea de-a șaptea şi cea mai recentă ediţie a avut loc în martie 2022.

Alexandrion Group este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai sportului românesc, din mediul privat autohton. Acesta a dedicat sportului, în medie, ȋn ultimii 7 ani (cu exceptia anului pandemic 2020, când au fost organizate mai puține evenimente) peste 200 de acţiuni anuale şi a oferit iubitorilor de sport peste 100.000 de mingi de fotbal, handbal, baschet, rugby sau volei.