„Ape curate asumate”: 8 Martie si un papirus albastru pentru mame. Bune relaţii ȋntre generaţii

Celebram prospetimea primaverii si a feminitatii pe 8 Martie. Evenimentul „Ape curate asumate”, sustinut de Aqua Carpatica, aduce acum un gand de renastere interioara, udand semintele bunelor relatii dintre generatii.

Ne-am intalnit inainte de 8 martie cu copiii Gradinitei nr. 23 din sectorul 2, Bucuresti, pentru a amplifica prin desen, culoare, joc si imaginatie energia hranitoare si creatoare.

Am cautat solutii astfel incat sa ne intelegrm mai bine intre generatii, intre mari si mici si in mod special sa imbunatatim relatia cu … mama.

Cu ajutorul cartilor terapeutice COPE, cei mici au identificat emotiile ce pot fi armonizate, iar apoi au asternut pe panza albastra cate un desen. Fiecare a exprimat un mesaj „colorat” catre mama, venit direct din inima. Cu promisiunea de a avea o relatie mai apropiata, mai sincera si mai deschisa intre generatii.

Prin amabilitatea doamnei directoare Elena Tanasescu si a doamnei educatoare Claudia Arghiroiu, copiii au desfasurat aceste activitati impreuna cu doamna Ileana Vladut, terapeut holistic si consilier dezvoltare personala.

„Am lucrat impreuna, in mod intentionat si constient, pentru armonizarea emotiilor celor mici, cat si pentru a imbunatati relatia lor cu mama, caci aspectul nostru feminin ne deschide tuturor sufletele. Speram ca mamicile s-au bucurat de „papiruslul” din panza albastra, creat de copii special pentru ele, prin proiectul #apecurateasumate, de 8 Martie. Copiii si-au zugravit cu iubire si originalitate sentimentele pe panza ce va ramane ca amintire si liant peste generatii.” – Ileana Vladut

Alaturati-va celor ce sustin interactiunile armonioase si un climat de pace. Pastrati apele interioare si exterioare cat mai limpezi si curate.

Evenimentul lunar “APE CURATE ASUMATE” este organizat  de Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro). Detalii pe blogul proiectului #apecurateasumate.